sâmbătă, 31 decembrie 2022
luni, 12 decembrie 2022
LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA, 2020
COSTEL ZĂGAN
RĂZBOI INTERIOR
Și
nu
mă pot abține
În
fiecare
dimineață
Sunt fericit
că-s
român
Și
nu american
Sau
Doamne ferește
rus
ODE GINGAȘE
duminică, 23 octombrie 2022
sâmbătă, 22 octombrie 2022
LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA, 2020
CLAUDIU LIVIU ONIȘOARĂ
URANUS ȘI NEPTUN
a înflorit sângele pe câmp
e un fior de demult
pielea se lasă îmblânzită
atâta zvârcolire a fost până acum
ești pregătită, însă
pe nori, tăișul aduce ploi
unde apa se întâlnește cu vântul
unde două furtuni
de gheațăși de văpaie
se ating și se pierd
e iubirea care mă îneacă și mă arde
n-am să încetez să te iubesc
un fragment din destinul meu e în tine,
mereu a fost, mereu va fi
unde apa se întâlnește cu vântul
la margini de lume deschise-n sărut
luni, 17 octombrie 2022
104. Jurnalul unei (in)certitudini : Dio
Mai jos, un poem al lui Florin Iaru , EST ETICA, conchide că lumea trece peste tarabe ca soarele. Da, doar trece.
Pe ultima pagină, un poem al lui Paul Eluard anunţă deja stingerea : "Ce vreţi uşa era păzită/ Ce vreţi eram închişi/ Ce vreţi strada era barată/ Ce vreţi oraşul era strivit sub călcâi/ Ce vreţi oraşul era înfometat/ Ce vreţi eram dezarmaţi/ Ce vreţi noaptea căzuse/ Ce vreţi ne-am iubit"!!!
În pagina a 5-a, Sorin Preda avertizează tolerant : "Pare indecent ca în asemenea momente dramatice pentru noi şi pentru ţară să discuţi despre destinul literaturii tinere...E timpul să apărem în librării cu acele cărţi care ne reprezintă. Să ne exprimăm liber şi curajos în reviste literare...Acum va fi momentul adevărului...Nimeni nu va mai putea da vina pe cenzură, pe incompetenţa şi incultura altora, pe planuri editoriale sau lipsă de hârtie. Vom fi faţă-n faţă cu noi înşine.Atât şi nimic mai mult.Vrem să schimbăm faţa literaturii? Foarte bine. S-o dovedim prin scrisul nostru. "
Iată şi paginile centrale, 6-7! Două proze de Nichita Danilov-MAGISTER şi THE KING. La POEME DIN SERTAR, o ÎNTÂMPINARE A DOMNULUI, semnată Domniţa Văduva, iar sus, sub titlul CA SĂ AJUNGĂ LA NOI ACESTOR VERSURI LE-AU TREBUIT 25 DE ANI, mai multe poezii semnate de N.Silade, Lugoj, Ţucu Moroşanu, Câmpulung Moldovenesc, Omul Primitiv, Cucuten,Iaşi, Gheorghe Sârbu,Ploieşti, DIO,t.v.,B.,septembrie 1989, Daniela Dorin,Iaşi,Sever Negrescu, Mehedinţi, Nicolae Roşianu, Timişoara, Marius Iosif, Focşani, Ovidiu Nimigean, Odorheiul -Secuiesc.În prezentarea făcută acestora, Areta Şandru scrie:
"Mă înfior de tristeţe că poate vreunul din poeţii aceştia ar putea să nu mai fie"!
Costel Zăgan
marți, 12 iulie 2022
duminică, 3 iulie 2022
DESPRE COSTEL ZĂGAN
cv- Costel Zăgan
miercuri, 1 iunie 2022
ÎN AȘTEPTAREA SĂRUTULUI PROMIS, 2014
COSTEL ZĂGAN
TAXA PENTRU TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE ȘI VIAȚĂ FĂRĂ DE MOARTE
Copilăria e un viciu
și-a fi tânăr e-un păcat
din cerneală îmi biciul
fii cuvântule bărbat
A fi tânăr nu-i păcat
ironia nu-i o crimă
azi politichia la palat
pe bărbații mari animă
Ignoranța este-o crimă
din cerneală îmi iau biciul
și vă mai trântesc o rimă
însăși viața e un viciu
Și-a fi om e un păcat
Doamne vai de neiertat
luni, 23 mai 2022
DEŞERTUL DE CATIFEA
DIO ÎNTRE SECETĂ ŞI IARBA VERDE DE ACASĂ
Dio zăreşte prin geamul zăbretit de lacrimile binecuvântate ale ploii iarba verde de acasă. Verdele pur al ierbii suliţează aerul senin al dimineţii de primăvară, însângerându-l cu amintirile zilelor caniculare din ultimele săptămâni.
Cele două peisaje defazate temporal de mintea înfierbântată a lui Dio se suprapun c-o viteză ameţitoare. Deşi se pare că totul respiră mai calm la această oră.
Ce se întâmplă în mintea lui Dio seamănă izbitor cu chipurile copiilor din clasa a IV-a : limpezimea din priviri este greu de ţinut în frâu de sufletele gata oricând de-o nouă şotie !
Mâinile surâd înainte de-a apuca creionul sau stiloul : una vreţi voi şi alta facem noi ! La întretăierea celor două fantezii jucăuşe Dio se întreabă ce va ţâşni din paginile albe : cine ştie ce monstru cosmic ori Chipul Blând al Lui Dumnezeu ?
Mâinile chicotesc printre imagini şi cuvinte. Un băieţel a ieşit cu maşinuţa taman printre norii colegului de bancă :
- Accident ! Accident . mi-ai călcat un înger !!! Te amendez c-o porţie de lacrimi de crocodil ! Amenda se execută pe loc !
- Nu-s vinovat !!! Eu nu-s vinovat. Telecomanda-i ca de-obicei la şefa clasei ! Numai ea poate umbla brambura prin visele noastre.Într-una ne calcă-n picioare stelele cele mai delicate.
EA TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ !
Mâinile copiilor mângâie cuvintele , indiferent de sex, orientare religioasă sau aptitudine politică.
Brusc, tăcerea sparge geamurile clasei : în grădina din faţa şcolii un trandafir şi-a deschis parcă pentru zbor şi ultimii boboci. Derbedeul !
Costel Zăgan
luni, 9 mai 2022
sâmbătă, 26 martie 2022
AUTOGRAF PENTRU M(Â)INE, 2O13
COSTEL ZĂGAN
DIVANUL SINGURĂTĂȚII
Trupul meu e o vioară
corzii nervilor mă-ntind
scriu și totul o să doară
de la lucruri pân-la gând
Corzii nervilor mă-ntind
soarta iar m-a pus la colț
alții au primul cuvânt
eu am primul capu-n bolți
Soarta iar m-a pus la colț
scriu și totul o să doară
de-mi fur anii ca un hoț
trupul meu e o vioară
Corzii nervilor mă-ntind
și-aș muri dacă nu cânt
Costel Zăgan, CEZEISME II
sâmbătă, 5 martie 2022
FLORI(I)LE POEZIEI, 2020
COSTEL ZĂGAN
VERDE SPRE ROȘU
Destine sfărmate-n mii de bucăți
Roșul pur sau impur
Niște absurdități
Murdărite de sânge nevinovat
Libertate egalitate fraternitate
Îngerii sau dracii conduc lumea
Doamne vine primăvara degeaba
Ce roșie-i iarba
și
ce
verde
era
odată
duminică, 27 februarie 2022
ÎNSEMNELE UNEI TĂCERI, 2012
COSTEL ZĂGAN
LĂSAȚI SOMNUL SĂ SE REZEASCĂ
Menajerii clipei cumpără flori cu pedale
schimbă mesaje-ntr-un pat de campanie
pune-n pahare coapsele-ți de șampanie
iubito să mor asfixiat de farmecele tale
Schimb mesaje-ntr-un pat de campanie
pentru Dumnezeu de unde pașapoarte
totuși cum cresc și eu un pui de neant
de copilăria ia lecții direct de la moarte
Sub cămașa de noapte fetele vor să ningă
monștrii au pre limbă bucăți de paradis
și-n infern se ajunge numai prin seringă
când îngerii nu-s acasă dracii s-au prins
Menajerii clipei cumpără flori cu pedale
buzele mele cad în genunchi pe buzele tale
vineri, 25 februarie 2022
TRAIECTORII FRAGILE, GAGYOHKA, 2018
COSTEL ZĂGAN
Dumnezeu
dragostea mea
întind mâna și muntele
se întoarce
acasă
miercuri, 9 februarie 2022
EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018
COSTEL ZĂGAN
EREZIA MÂINII DREPTE
Pornește absența spre noi demarează
în trombă singurătatea marea singură
tate zeroul absolut
așteptat de toți
hulit cu harfa și cu flautul fermecat
suflet somnambul cărat cu trenul de
marfă al disperării
totuși cureaua de transmisie a divinității
pe la hopurile etice
își mai face simțită prezența luminoasă
cad din pat în pat
din
lac
în
puț
brusc din crăpăturile inexistenței
ies la suprafață
primii monștri ocazionali
marfă ieftină promoțională
picioarele pline de noroi stelar
bâjbțiesc după ajutor
Cadavrul lui Dumnezeu duhnește a nemurire
cale de-o poștă
Doamne unde duce mâna mea dreaptă
roua îmi fierbe pe buze
soarele răsare
printre
dinții încleștați de ură
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
sâmbătă, 29 ianuarie 2022
LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA, 2020
COSTEL ZĂGAN
CRIMINAL ÎN VERSURI
3.
Arta
și
religia
neeuclidian
mă
înnebunesc
POEME PE O FRUNZĂ, 2018
GOGYOSHI
JOC
ce visează omul de zăpadă
îmi îngheață sufletul în alb
eu și Ceahlăul
ne-am privit o clipă în ochi
restu-i vicol
Costel Zăgan
marți, 25 ianuarie 2022
EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018
COSTEL ZĂGAN
CATRENUL DE LUNI...
Iar m-am supărat pe viață
și pe moarte și pe noi
toate merg precum o rață
după hrană: la gunoi
GEORGE TERZIU
MOMENTUL
M-am ascuns în acel moment
Și apoi momentul acela a trecut
Aveam picioarele acoperite cu lut
Cuvintele tale îmi sunau violent
Îmi spuneai ceva despre diacritice
Bolboroseai cuvinte spuse demult
Eu priveam cerul complice
Și visam în loc să te ascult
Totul părea o nebunie riscantă
Ca un copil trist mestecând o suzetă
Tu vorbeai, eu visam, ei treceau
Dintr-o lume în altă lume absentă
EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018
CONSTANTIN DRACSIN
*** Tatăl meu spune: Vinul amețește orice necaz dar cum îl pui pe foc îți roade oasele. Atunci soarele începe să plângă și iarba își scoate ...
-
Iluzia nu suplinește nimic. COSTEL ZĂGAN
-
COSTEL ZĂGAN EREZIA MÂINII DREPTE Pornește absența spre noi demarează în trombă singurătatea marea singură tate zeroul absolut așteptat de...
-
COSTEL ZĂGAN DIVANUL SINGURĂTĂȚII Trupul meu e o vioară corzii nervilor mă-ntind scriu și totul o să doară de la lucruri pân-la gând Corzii...