Rosa cogitans
Când totul îşi urmează statornica orbită
şi electroni şi aştri ca nişte valuri sună
în malul existenţei, au pentru ce, iubite,
am scrie o silabă, fie ea rea sau bună?
... Dar ce chemare clară urmează-această roză,
din nopţile amorfe ale ţărânii oare
ce forţă limpezită, fantastică nevroză
şi pentru ce sublimă, eternă sărbătoare?
Nu-mi spune că lumina se mântuie degrabă,
că osebite soiuri de viermi deja-n viscere
aşteaptă-n mii de germeni; că nu-i nicio silabă
să steie-n necuprinsa monadelor tăcere.
Nu-mi spune că-i egală cu sine suferinţa...
E un incendiu sacru ce mistuie, şi arde
ca o făclie-jertfă pe un altar Fiinţa
de-a pururi dătătoare de viaţă şi de moarte.
... La fel bat electronii în praful de pe stradă
ca şi-n petala pură; planetele întruna
se-nvârt ca o morişcă. Ci-n noaptea de zăpadă
lumină sfântă varsă luceafărul şi luna.
.jpg)