marți, 14 aprilie 2020

DRAGOSTEA SFĂRMÂND PATUL LUI PROCUST

Ești liberă să-ți faci de cap cu trandafirii
să faci nudism pe plajele din tei
să-ți acordezi cu sentimente coarda firii
să dai cu tifla celor ce-și 
spun zei

Ești liberă să cochetezi (ch)iar cu infernul
să vină Proserpina la mine să reclame
să văd cum într-o clipă m-ar bărbieri eternul
cu razele de lună de-a pururi lame

Ești liberă să-mi deturnezi orice tristețe
să plângi cu lacrimile într-un vers
să insulți ninsoarea cuprinsă de tandrețe
scurtcircuitând toți sorii rămași în Univers

Ești liberă să faci din voluptate-o armă
să strângi de gât tăcerea când vrea să mă seducă
să negi că lacrimile-s semnale de alarmă
iar depărtarea dragă s-o spargi ca pe o nucă

Ești liberă să spui că paradisul locuiește-n tine
să-mi arzi aripile și azi la fără-un sfert
când îmi dezbrac singurătatea fără de rușine
să te iubesc și iar să nu te iert

Costel Zăgan, Ode gingașe 

luni, 30 martie 2020

FRUMOASO

Acum 1 an
Frumoaso, lasă primăvara să-ți iasă prin piele: clipa asta este a ta!
Costel Zăgan, Inventeme

joi, 26 martie 2020

DRAGOSTEA PLEACĂ DIN OCHI ȘI AJUNGE ÎN INIMĂ

Pentru voi dragi copii Victor Andrei și Claudia

Imponderabila corabie de piatră plutește-n doi
cu cățel purcel și celelalte 
daruri ereditare

Oricât de zbuciumată ar fi marea
este
totuși
Marea Dragostei

Valurile
(a)duc
fericire și durere

Însă
vă șlefuiesc
nu doar trupul

Ci și
mintea sufletul și voința

Purtându-vă
spre
viitor

Cu
pieptul 
plin
de
lumina speranței

Vântul dragostei
să vă bată
neîncetat

Cu Dumnezeu
înainte

Costel Zăgan


luni, 23 martie 2020

ȚĂRANUL ZBURĂTOR

În ultima vreme
țăranul plutește
la
un metru
un
metru jumătate
deasupra
pământului
Cică
dacă
mai vrea să lucreze
De fapt
să conlucreze
cu
fratele său
(Fratele său
Pământul
bineînțeles)
Trebuie
să plătească
un nou
impozit
Plătește
și
poate
coborî
Dacă nu
va pluti
până
la
sfârșitul veacurilor
În bătaia vântului
deasupra
pământului

Costel Zăgan, POEME HAI HUI, 2012

NE AȘTEAPTĂ O APOCALIPSĂ CUMSECADE

Ca un
obuz rămas
neexplodat
de la
ultima
revoltă a îngerilor
Cerul
își întinde
aripile neliniștite
De la
primul
la
ultimul înger
Dumnezeu
cu
fitilul fulgerului
în
mână
ezită
Oare
e
suficient albastru
Pentru
o
Apocalipsă
cât 
de
cât
normală

Costel Zăgan, ÎNSEMNELE UNEI TĂCERI, 2012

APOCALIPSA NU MAI ARE RĂBDARE


Va crește iarba ca un leac
poezie vai speranța mea
Doamne și-n acest veac
fierbe-n călimară o stea

Poezie tu speranța mea
azi și mâine și poimâine
cine-n versuri mă mai vrea
doar în versuri va rămâne

Azi și mâine și poimâine
Doamne-n următorul veac
vei râde-n hohote române
va crește iarba ca un leac

Poezie zău speranța mea
între a (nu) fi și-a (nu) a avea

Costel Zăgan, CEZEISME II

CAZUISTICĂ

 Nimeni nu mă-mpiedică să fiu trist pe săturate moartea-mi dă o replică viața are mereu dreptate Să fiu trist pe săturate nimeni nu-i rău ca...