Nimeni nu mă-mpiedică
să fiu trist pe săturate
moartea-mi dă o replică
viața are mereu dreptate
Să fiu trist pe săturate
nimeni nu-i rău ca mine
viața are o mie de carate
nu fac rău dacă fac bine
Nimeni nu-i rău ca mine
moartea-mi dă o replică
nimic nu te mai reține
nimeni nu mă-mpiedică
Să fiu fericit pe săturate
și nici mort pe jumătate
COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II
*** Timpul este Dumnezeu.
LUMEA - O SCRISOARE PIERDUTĂ DE DUMNEZEU
Ați ajuns toți haimanale
posteritatea cică-a trecut
Caragiale după Caragiale
are-un public surdomut
Posteritatea cică-a trecut
ca un tren grăbit prin gară
doar cu-averse de strănut
pe-o batistă mai murdară
Ca un tren grăbit prin gară
Caragiale după Caragiale
se întreabă într-o doară
am ajuns toți haimanale
Lumea-i bună dacă-i rea
hai să joc(i) în piesa mea
COSTEL ZĂGAN, CERVANTES INTERNAȚIONAL, 68, 2026
În fiecare dimineață a istoriei
cu ochii plini de înțelepciune
cu mâinile bătătorite de speranță
cu sufletul brăzdat de jertfe
cu umerii iluminați de izvoare
țăranul pune în brazdă
sămânța luminii
COSTEL ZĂGAN, EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, EDITURA INSPIRESCU, SATU MARE, 2018
.jpg)
Interpretarea existențială a lui Nichita Stănescu și aceea a grupului optzecist pe linia cotidianului
pot fi asimilate într-o voce deosebită cu o ecuație ușor delirantă în hiper-sonetele lui Costel Zăgan.
NOEMI BOMHER
COSTEL ZĂGAN
PARADISUL APARENȚELOR
Ce poftă am să fiu nemuritor
și Doamne nu-s decât doar trist
hai viața-mi strigă hai dă-i zor
și n-am ce face și exist
Și Doamne nu-s decât doar trist
poet cu stele reci în oase
revendic ca pedeapsă că exist
iubirile femeilor frumoase
Poet cu stele reci în oase
hai moartea-mi strigă hai dă-i zor
ce-ți trebuie femei fru,moase
când naiba să te ia ești muritor
O Doamne nu-s decât doar trist
îmi revendic steaua deci exist
COSTEL ZĂGAN
Poftim scârba de-a fi om
ce poate fi mai tentant
ori femeia ca partener imposibil
cale bătută de lehamitea de fiecare zi
îngerii disperării roind în jurul tău
ai pierdut și ce n-ai avut niciodată
înalți privirea
până când nu-ți mai zărești nicio rană
norii se pierd printre firele de iarbă
cine câștigă ănsă se pierde printre amănunte gratuite
așa că la pensionare voi primi
un biberon cu totul și cu totul de aur
hai sictir
stimabile
COSTEL ZĂGAN, EREZII DE-O CLIPĂ
16 MAI 2017
AUTOBIOGRAFIE
Poet erotic, teolog și curtezan de curte nouă,
avangardist de-ariergardă, rănit în inimă - aici -
de-o schijă suprarealistă, albastru curcubeu când plouă
cu îngerași în pielea goală și heruvimi cu aripi mici,
malagambist pierdut prin baruri, prin viața asta fără rost
zâmbind oglinzilor crăpate, dând chelnerițelor bacșiș
poeme cu subînțelesuri, ocheade numai în cruciș,
amestec tandru de cianură și rodie, profesor prost
de matematici aplicate la crupe tari și decolteu,
traducător de vechi hrisoave, măgar profetic, semizeu,
locuitor al Atlantidei născut din coapsa ta de aur
berbece-n zodiacul morții, în mituri și-n legende, taur,
biografia mea e simplă: poet erotic, teolog,
avangardist de-ariergardă, rănit în inimă și-n cot
de-o schijă suprarealistă pe când pluteam pe Topolog
și îngerași în pielea goală treceau prin țeasta mea înot.
CÂNTAREA NECÂNTĂRILOR, 2019
DE LA FEREASTRĂ
Dacă vreodată vom ajunge în Oraș
vei vedea și tu cum se deschid obloanele
cum femeile aruncă aripile de îngeri
rămase de la
masa de seară.
DIN CÂND ÎN CÂND
Din când în când se face liniște în mine
ca și cum istoria s-ar fi oprit.
E ca o lumină imensă
pe o câmpie fără sfârșit,
un amestec de bucurie și spaimă
ca în fața lui Dumnezeu.
Știu că ține doar o secundă, dar simt
că așa ar fi putut fi mereu,
dacă aș avea destulă putere
să plec convinsă că vin înapoi,
cum pleacă păsările
în fiecare toamnă
spre viața lor de apoi.
MATRICEA BRÂNCUȘIANĂ, EDITURA SITECH, CRAIOVA, 2012
BRÂNCUȘI
Poarta sărutului e un arc de triumf
închinat iubirii
Coloana infinitului e nesfârșita
întrebare
adresată cerului
Cumințenia pământului
nu seamănă deloc cu mine
de aceea mă închin Păsării măiastre
din zborul căreia s-a desprins
tăcerea rotundă
ca o masă țărănească
sau o cină de taină...
toate aceastea fără să uite
că există Dumnezeu...
sau poate tocmai de aceea!
Versurile vieții mele
versurile morții tale
aruncă din ceruri stele
moartea viața-tot o cale
Versurile morții tale
se întind peste mormânt
vin cu mâinile goale
ca să le simt lăcrimând
Se întind peste mormânt
aruncă din ceruri stele
doar tăcerea sângerând
versurile vieții mele
Versurile morții tale
se scriu singure agale
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
***
lângă Lacul Morii, trei porumbei
se bat între ei
pentr-o bucată de porumb copt
o porumbiță albă
înțeleaptă ca un avă
din Patericul Copt
(90 de lei
ediția de la Humanitas
Doamne ferește!)
doar îi privește
și pare să spună-
ce vanitatum și ce vanitas
ce lume nebună
ce vă-mpingeți între voi
când în jur e tot orașul
o abundență de gunoi
DAN SOCIU, PORC ȘI SENTIMENTAL, ÎNȚELEPT ȘI RĂU, EDITURA POLIROM, IAȘI, 2021
FORME
- mereu reiau virtutea celui
care pune mâna
în șoldul pământului
și zice
că om amar este
acela
care poate vedea
ce nu văd oamenii -
CONSTANTIN DRACSIN, SINGURĂTATEA SÂMBURELUI, EDITURA JUNIMEA, IAȘI, 1984
***
Tatăl meu spune:
Vinul
amețește orice necaz
dar cum îl pui pe foc
îți roade oasele.
Atunci soarele începe
să plângă
și iarba își scoate
ochii...
Nimeni nu mă-mpiedică să fiu trist pe săturate moartea-mi dă o replică viața are mereu dreptate Să fiu trist pe săturate nimeni nu-i rău ca...
.jpg)
.jpg)
